Pentru că în ultimele zile nu am somn 🙂 , îmi las mintea să zburde pe coclauri și număr zilele până când voi fi pe o plajă, în șezlong, cu o bere rece în mână. Bine, asta mai degrabă ar fi o metodă pentru adormit, căci în loc de oi aș putea număra zilele până la concediu, care nu se scurg la fel de repede precum sar miorițele gardul.

Dar cum eu în continuare nu am somn, mă gândesc nu doar la berea rece, ci și la mâncare, așa că de pe coclaurii ăia culeg diverse combinații. Știți vorba aia, ce visezi noaptea, faci ziua. E, cam așa s-a întâmplat cu salata asta bună, bună, bună, pe care tot pe la un miez de noapte am ajuns s-o mâncăm, din două motive ce nu suportau amânare: prieteni și bere.

Însă cum ideea deja îmi încolțise mie în cap, am zis, just in case, să mă pregătesc din timp. Așa că am luat o ceapă mică, roșie, am tocat-o mărunt și am pus-o la marinat în oțet balsamic cu puțin zahăr. O puteți folosi peste minimum 2 ore sau peste vreo 7-8, ca mine. Dar nu-i nimic dacă ingurgitează și ea niște grade, devine aromată și se frăgezește.

Acum că partea asta e rezolvată, aveți nevoie de o salată. Orice fel de salată: din asta obișnuită, sau lollo bianco (din aia creață) sau lollo rosso (din aia creață și roșie). Puteți să puneți chiar și câteva frunze de ruccola sau de valeriană. Mai aveți nevoie de 2 castraveți curațați de coajă și tăiați felii subțiri cu curățătorul de legume. Și ca să nu exagerăm, mai folosim și leguma mea preferată, brânza 🙂 . Mai exact, niște feta tăvălită prin ulei de măsline și ierburi proaspete, cum ar fi cimbru și oregano. Iar somonul afumat o să vă tragă de mânecă pentru că vrea și el la petrecerea asta.

Nu vă mai rămâne decât să turnați peste ingrediente o vinegretă din ulei de măsline, sare de mare și oțet balsamic (ăla în care s-a marinat ceapa). Și n-aveți idee cum e salata asta după bere, așa că știți ce trebuie să faceți înainte, da? 🙂
[singlepic id=539 w=620 h=440 float=center]

Aceasta postare a fost publicata pe Eva.ro în data de 15 iunie 2012.