Parazitii – “Tot ce e bun tre’ sa dispara”
Comentariul urmator o sa se abata putin, juuuuust a little bit 
, de la lucrurile cu care v-am obisnuit, dar trebuie sa va spun despre ultima mea descoperire. Nu e tocmai niste „soul food”, dar niste ironie inteligenta, ceva umor si muzica fac bine la creierasii unei femei (si nu numai), mai ales cand sunt intinsi de la caldura si de la traitul in Romania. Parol! :D
De cateva zile ascult noul album Parazitii pe unde apuc. Si a trecut ceva vreme de cand am patit asta cu un album, nu cu o piesa cretinoida care ti se „lipeste” de creier si de care nu mai scapi toata ziua. Am ascultat la viata mea de la The Band la The Doors, de la Chavela Vargas la Greenday, de la Noblesse Oblige la Aznavour, de la Chambao la Velvet Underground si altele de care nu va mai spun, pentru ca-mi depasesc limita pe hosting, asa cum mi-am depasit limita pe hard:D. A, da, am ascultat si cam tot ce au scos Parazitii. Penultimul album, „Slalom printre cretini”, mi s-a parut repetitiv si lipsit de inspiratie, atat ca versuri cat si ca sound. A avut 2-3 piese OK, dar niciuna brilianta.
Nu va inchipuiti ca pe ultimul disc, „Tot ce e bun tre’ sa dispara”, renunta la temele clasice (curve, iarba, bautura, tigani, gay etc) – de altfel, ar fi si imposibil sa vi-i imaginati cantand despre iubire sau despre cat de misto e la disco 
– insa vorbesc despre vechile lucruri intr-o maniera mult mai jemenfichista decat de obicei, mult mai ironica, like there’s no tomorrow, au un sound atat de lucrat si complex, incat aproape toate piesele de pe albumul asta sunt bune, iar cateva sunt briliante. Asta cand eu personal credeam – mea culpa – ca baietii astia sunt „fumati”
Intreg albumul asta imi da senzatia de freak show, de circ national pus in scena la o scara mai mica (fara ca asta sa-i stirbeasca vreun pic din mesaj), caci da, stimabililor, mai cinici ca niciodata, Parazitii au pus in scena propriul spectacol adaptat dupa circul national in care traim cu totii.
Revin cu jocuri noi de cuvinte, parabole inca si mai inteligente, lucru care nu-i impiedica sa livreze continut explicit in aproape fiecare melodie. „Albii nu poa’ sa sara, de-aia fumam marijuana si ne ridicam sus la cer, mai sus decat se ridica cioara (they said it:D)” e doar o mostra, din „Apa in vin” (ca sa nu ziceti ca nu respect profilul blogului 
), piesa care se termina cu un beat de trip hop, just a touch of Massive Attack, care nu da rau deloc, as spune eu.
In “Cui ii pasa” ii mai platesc o polita lui Muraru (pour les connaisseurs), “De cand am plecat, e-n faliment moral Rotonul”, iar piesa “O chema” e o alta caterinca genial de misogina.
“Parol” (un cuvant pe care chiar nu-l vedeam in vocabularul lor ) e preferata mea de pe acest album, cu scratchuri “raw” si un sample de chitara electrica ce mi-a amintit de Slash, in timp ce versurile vorbesc de marele circ despre care va vorbeam eu mai devreme, cel in care joaca “clovnul trist, fost activist, maimutele care canta si marele magician, un marinar betiv”.
“Lasa-ma sa beau” – my second favourite, poate pentru acelasi ritm de balci, de circ, de armonica/acordeon, pentru ironie care “taie” pana la sange, pentru versuri atat de reale si experimentate pe propria-mi piele lately (spunem 1 % din tot ce gandim/din 1 % jumate mintim), pentru umor (esti urata cu spume, stiu ca stii/ne doare-n pula ca ai suflet, noi nu futem stafii/teoretic, ce-am spus e-o rautate gratuita/in masura in care iubiti voi barbatul urat, sarac si cu pula mica) So, ladies, injurati-ma, dar deep down stiti ca au dreptate, nu?
Au doua interludii (eu personal nu le pot numi piese), “Nu in Balcani” – care reia tema din ”Mesaj pentru Europa” – si “Respect maxim” despre care chiar cred ca e tras la 1 noaptea (cum spune Cheloo in primele versuri) si needitat dupa cum (nu) se intelege din ultimele. Tre’ s-o ascultati ca sa-ntelegeti ce zic .
“Arde”, piesa care ma face sa regret ca m-am lasat de fumat – e primul extras pe single si a fost votata pe site-ul lor sa aiba videoclip. Probabil pentru ca are un ritm foarte catchy. Acum are videoclip, iar Chello are acelasi tricou inscriptionat cu “white and proud 14” .
“Tot ce e bun tre’ sa dispara”, care da si numele albumului, e 100% Parazitii ca sound, clasic, old school si, strict muzical, cred ca piesa asta ii caracterizeaza cel mai bine, cel putin pe acest disc.
“Tot ce e bun tre’ sa dispara din aceasta tara, de unde numai prostii ca noi nu se mai cara…”
And now, inchei, si eu, ca ei
Hai ca se poate, mascaricii mei!
