[singlepic id=342 w=620 h=440 float=center]
V-am mai povestit cum imi pierd ratiunea in fata unui antricot de vita in sange si, chiar in acest moment, simplul gand imi stimuleaza puternic glandele sublinguale. Am niste reactii care o ingrijoreaza pe mama si oripileaza vegetarienii atunci cand vad friptura de vita (sau de miel) in sange, dar nu prea am cum sa potolesc varcolacu’ din mine. Dar azi va fi mai mult decat o friptura in sange, va fi chiar carne cruda, intr-una dintre capodoperele culinare ale lumii: biftec tartar.
Cu greu am am ales ce să prezint din bucataria franceza, in fata careia pana si stelele (Michelin) palesc. E preferata mea si sunt atatea feluri care-mi plac, incat mi se pare ca le nedreptatesc pe multe altele alegand doar doua sau trei pe care le voi prezenta in proiectul Ocolul Pamantului in 50 de retete. Dar pentru azi, in episodul 16, cand ajungem in Franta, am ales biftecul din trei motive: e minunat, e minunat si e minunat. OK, alte trei motive: 1. poate fi preparat uşor, cu ingrediente care se gasesc usor; 2. dacă nu stiti ce mancati si gustaţi din el veti fi surprinsi cat de mult o sa va placa (eu am vazut reactia asta la multa lume); 3. il gatesc in mod constant si cred ca e unul dintre felurile la care am capatat experienta. In plus, focul nu s-a inventat chiar pentru toate mancarurile :).
Am mancat cel mai bun biftec in Normandie, la Deauville, la restaurantul hotelului Barriere (al celebrei familii Barierre). Nu am mai intalnit gustul ala nicaieri altundeva in Franta. In Bucuresti mâncam un biftec decent la Casa Enache, dar n-am mai fost de ani buni pe acolo. Asa ca, de cativa ani, prepar eu biftecul acasa si il incerc destul de rar prin restaurante.
Principala conditie este sa aveti carne de vita de buna calitate, foarte proaspata, in niciun caz nu folositi carne decongelata. Aveti nevoie de carne fara grasime, iar muschiul e cel mai indicat. Eu am avut muschi de vitel.
[singlepic id=344 w=620 h=440 float=center]
Trebuie curatat foarte bine de orice pielite, tendoane, bucatele de grasime. Dupa care il tocati la masina. Exista insa si o alta varianta, cu bucati mai mari, deoarece carnea e maruntita cu satârul. E bun si asa, dar prefer varianta mai „cremoasa“, in care carnea e maruntita bine. Asta e pur si simplu gustul meu.
Apoi urmeaza ingredientele si condimentele, iar cele esentiale sunt: ceapa alba tocata fin, mustar (de Dijon), capere, sare, piper negru proaspat macinat, galbenus de ou, sos Worcestershire. In alte combinatii veti intalni castraveciori murati tocati fin, albus de ou fiert tocat (mi mi se pare dezgustator in biftec), patrunjel tocat. Eu nu folosesc niciunul dintre aceste trei ingrediente, dar pun de fiecare data sos iute sau sos Tabasco, cateva picaturi de sos de soia, o lingurita de coniac. E inutil sa va spun ca le puneti imediat ce tocati carnea, iar imediat dupa omogenizare il si mancati, biftecul se face si se mananca rapid, daca aveti de gand sa-l tineti cu orele in frigider, renuntati.
[singlepic id=343 w=620 h=440 float=center]
Secretul biftecului consta in omogenizare. Adica trebuie amestecat cu doua furculite, simultan, pana devine pastos, cremos, pana se intrepatrund toate aromele si condimentele. Odata, la un restaurant din Italia, un chelner a frecat biftecul ala in fata noastra vreo 20 de minute :).
Eu nu am ajuns inca la performanta asta si stiti de ce: o iau razna imediat ce simt miros de carne cruda. Asa ca nu pot sa frec biftecul mai mult de cinci minute fara sa incep sa mananc din el. Traditional, biftecul se mananca cu paine prajita unsa cu unt. Asa mancam noi cand eram mici. De vreo 10 ani am descoperit si garnitura de cartofi prajiti la biftec si recunosc ca e o alternativa care-mi place. Oricum, eu n-am nicio problema sa-l mananc si gol.
[singlepic id=341 w=620 h=440 float=center]
Incercati asa ceva acasa!