Daca ai putin sange albastru, esti doar un new money pus pe cheltuiala (iar ei pe facut bani) sau pur si simplu rus (astia se pot incadra foarte bine in oricare dintre primele doua categorii), poti manca blinis cu caviar Osetra si smantana daca dejunezi la Louis XV (al lui Ducasse), din Hotel de Paris (Monte Carlo). Toata distractia te costa vreo 500 de euro 🙂

Cum nu ma incadrez in niciuna dintre cele trei categorii, m-am multumit c-o ciorba (actually, a bouillabaisse) vizavi, la Cafe de Paris 😀 (Aici puteti sa vedeti ce e si cu ce se mananca o bouillabaisse, la Bacon, in Cap D’Antibes).

Revenind la blini sau blinis ca sa folosesc pluraul englezesc, acestea sunt o chestie ceva mai veche decat ar crede multi. De fapt, au cam un secol, as zice eu. Am auzit prima data de acest fel de mancare prin generala, cand citeam „La Medeleni”, a lui Ionel Teodoreanu 🙂 (blinî, le spune el). Da, eu in comunism citeam despre ceea ce avea sa devina fitza la Monte Carlo 😀 De fapt, inserez pasajul in care Vania le explica celor din familia Deleanu cum mananca (si cum beau :D) rusii. Ma indoiesc ca lucrurile au suferit mari transformari. 😀

„Blinî e echivalentul slav al clă­titelor moldoveneşti. Adică: o foaie de clătită, ro­tundă ca un talger de aluat, bine muiată în unt, pe care presori icre negre. Apoi îi pui capac o altă foaie, bine muiată în unt, pe care aşezi sardele. Apoi o acoperi cu o foaie identic tratată, pe care torni smîntînă; vine la rînd alta, pe care o pavezi cu me­zeluri. Şi tot aşa, foaie cu foaie, treaptă cu treaptă, suie toate categoriile de mîncări imaginabile: de pre­ferinţă cele mai indigeste. În sfîrşit, o ultimă foaie are rolul acoperişului pe o clădire. Peste ea torni unt proaspăt topit, mult, din belşug… Şi imediat în­ghiţi o felie, mori, bei un pahar de vutcă, învii, înghiţi alta, mori, reînvii cu vutca, şi mori iar cu blinî. […]”.

Back to 2010, on a Friday 😀

In toata Cora (mi-a fost lene sa ma duc in alta parte) n-am gasit nici macar niste amarate de lumpfish (ca Beluga, Sevruga sau Osetra nu gasesti oricum decat la delicaterii si oricum n-as da in momentul asta peste 1.500 – 1.600 de lei pe o cutiuta de 50 de grame :D). Asa ca am substituit cu icre de somon, de fapt, sunt tot felul de variante de blini derivate de la cea clasica, printre care si blini cu icre de somon.

Iar acum sa va spun in sfarsit ce sunt aceste blini: un fel de clatite in miniatura, cu un diametru de 2,5-3 centimetri, facute dintr-un un aluat un pic diferit.

Pentru vreo 30 de blini e nevoie de un ou, 10 grame de drojdie proaspata, 50 de ml de apa calduta, 50 de ml de lapte, 50 de ml de apa minerala cu bule, jumatate de lingura de unt topit, 100-125 de grame de faina.

Faina se amesteca cu galbenusul, un praf de sare, un praf de zahar, untul topit, drojdia dizolvata in apa, apa minerala si laptele, pana se omogenizeaza si aveti un aluat putin mai gros decat cel de clatite. Adaugati apoi albusul batut spuma si lasati drojdia sa-si faca treaba, iar aluatul va face niste bule si va creste putin. Dupa vreo 40 de minute amestecati bine in el, ca sa se omogenizeze, ungeti o tigaie cu putin ulei si le prajiti exact ca pe clatite (le puneti intr-un suport din care pot curge, ca sa le faceti mai usor).

Le scoateti apoi pe hartie, ca sa absoarba excesul de ulei si le ornati cu ce doriti: somon fumee, ansoa, crema de somon etc. In afara de cele cu icre de somon si smantana, eu am mai facut unele cu crema de branza, ridiche si frunze tinere de ceapa verde, tocate marunt.


Ceea ce as vrea sa gust la un moment dat e caviarul alb. Adica oua de melci. Sau perle de melci . Dar nu risc pana nu vorbesc cu cineva care a mancat. Se spune ca au gust de padure 🙂

Pana atunci, bon apetit la bilini.