• 500 de grame de iaurt tare
  • o legatura d eusturoi verde
  • o legatura de leurdaâ
  • 50 de ml de ulei de masline
  • sare de mare, piper, oregano

Acum c-a venit cu-adevărat primăvara (da, dacă n-ar ploua așa aș crede și eu 😀 ), aș pune ierburi și verdețuri în toate cele. Cu cât mai multe, cu-atât mai bine. De fapt, am de gând să profit la maximum de perioada asta scurta și să mă îmbuib cu verdețuri. Iar sosul asta poate sa fie minunat lângă o friptura sau minunat mancat simplu, cu o lipie calda.

Astăzi, privilegiate sunt leurda și usturoiul verde. Spre rușinea mea, am descoperit leurda de doar câțiva ani. Mi se păreau ciudate și total necomestibile frunzele alea care semănau cu frunzele de lăcrămioare sau frunzele de lalele, dar cât m-am înșelat. Leurda aduce cu usturoiul, dar are un gust mai subtil și aproape că nu lasă urme olfactive.

Așa că am folosit-o într-un sos de iaurt de inspirație arabă (da, peste o saptamana ma reintorc în Istanbulul meu 🙂 ), care aduce oarecum cu labnehul. Labneh, sau brânza din iaurt, cum i se mai spune, e o mâncare arabă din iaurt scurs, care capătă consistența brânzeturilor și chiar e modelat uneori în biluțe și conservat în ulei de măsline cu diverse condimente.

Eu am avut iaurt de oaie și bivoliță, pe care l-am lăsat la scurs peste noapte, într-un prosop de bumbac, într-o sită. Și a lăsat ceva zer, cred că aproape un sfert din cantitatea inițială.

Restul a mai durat un minut. Am pus în iaurtul scurs usturoi verde tocat, leurdă tocată, ulei de măsline, oregano uscat, sare, piper. Am omogenizat amestecul, apoi l-am ornat cu frunze de usturoi, fulgi de ardei iute, ulei de măsline. Abia acum îmi dau seama c-ar fi foarte bun și cu măsline negre în el sau alături. Acest sos poate fi un antreu (noi așa l-am mâncat, cu lipie sau pâine prăjită) sau poate fi o garnitură la legume sau la o friptură. Dar ar fi păcat să nu va bucurati de el ca antreu, asa cum fac si libanezii.

[singlepic id=721 w=620 h=440 float=center]

Aceasta postare a fost publicata pe Eva.ro in data de 22 martie 2013.