Vine o vreme in viata fiecaruia cand trebuie sa faca o alegere dificila. Asa am decis eu sa renunt la cel mai bun prieten al omului, CIOCOLATA, si sa fac un desert festiv cu “tematica” de Paste… sort of. Pentru ca pasca neaosa mi se pare prea saraca in branza – daca ar fi dupa mine as face-o doar din branza – mi-am zis sa revin la o iubire din liceu: cheesecake. Insa voiam ceva care sa aduca a pasca, deci sa aiba o crema coapta. Si cum marile destine se intalnesc la un moment dat, unde m-a dus cautarea de pe Google? Da, la Jamie :).

Reteta lui semana foarte tare cu propria mea conceptie despre cheesecake, insa am decis sa schimb un pic si in loc de jeleu de zmeura sa folosesc zmeura proaspata. Trei zile si cinci hipermarketuri mai tarziu, mi-am zis ca voi castiga razboiul alta data si mi-am “pansat” orgoliul ranit cu o cutie de zmeura congelata si una de mure proaspete.

Iata ce am facut apoi eu si Jamie 🙂

Am maruntit 300 de grame de biscuiti, pe care i-am “legat” cu o jumate de pachet de unt topit si doua linguri de zahar fin. Cat inca era cald, “blatul” a fost frumos nivelat intr-o tava de tort, tapetata cu hartie de copt.

Un pachet si jumatate de branza dulce si grasa de vaci, o cutie de ricotta si o jumatate de cutie de mascarpone, alaturi de 5-6 linguri bune de zahar, zahar vanilat si trei galbenusuri au intrat sub paletele neinduratoare ale mixerului, unde au fost “umflate” in bataie. De acelasi tratament au beneficiat si cele trei albusuri-surori, care au devenit spuma.

Cremele si spumele au devenit apoi una, dupa care au primit niste valuri (cam 250 de grame) de ciocolata alba topita. Avalansa de branzeturi a navalit peste blat – doar jumatate – pentru ca apoi au urmat “margelutele” de mure proaspete, acoperite de restul de crema. Impreuna au mers la cuptor, unde s-au rumenit si intarit frumos, timp de 40 de minute, la cel mai mic foc posibil.

Acolo au si ramas sa se raceasca, fara sa deschid cuptorul. Timp suficient to make my own jelly.

Intr-un sirop gros de zahar (50 de grame de apa si 150 de grame de zahar), bine fiert, se “arunca” 300 de grame de zmeura decongelata, care se mai fierbe 10-15 minute. Se strecoara si se paseaza bine intr-o sita, din care indicat ar fi sa iasa doar pulpa fructelor, nu si semintele. Piureul acesta subtire se raceste, apoi se amesteca cu un pachet de gelatina bine dizolvata in apa. Cand prajitura a fost complet rece, am turnat piureul de zmeura amestecat cu gelatina, am ornate cu niste mure si frunze de menta si am lasat-o la frigider cateva ore. Cred ca Jamie ar fi mandru de mine:)

Asa ca… incercati asa ceva acasa! Nu e mare branza 😛