• doi dovlecei sau zucchini medii
  • 100 de ml de lapte
  • 2 oua
  • 3-4 linguri de faina alba
  • 100 de grame de bacon
  • sare, piper negru

În weekendul care a trecut am stat în bucătărie, recunosc. Dar weekendurile mele libere sunt atât de rare și nu am mereu atât de mult timp pe cât aș vrea pentru a sta în bucătărie. Da, știu, sunt un caz atipic.

Așa că de cele mai multe ori am puțin timp la dispoziție pentru a găti și trebuie să mă descurc repede. Iar mai repede decât rețeta următoare ar putea fi doar o salată sau niște ouă ochiuri.

Tort de dovlecei va suna cel puțin ciudat și complicat, dar este vorba, mai degrabă de aspect decât de preparare. Așa că aveți neapărat nevoie de o tavă rotundă de tort, cu pereții detașabili.

Mai aveți nevoie, evident, de dovlecei. Sunt acum în toate formele și mărimile prin toate piețele, la prețuri derizorii. Cam doi dovlecei medii sau unul mare. Mai aveți nevoie și de două ouă proaspete, pe care le bateți împreună cu 100 de ml de lapte și 3-4 linguri de făină, până obțineți o compoziție semilichidă, care curge. O condimentați cu sare și piper (eventual ierburi aromate), apoi puneți dovlecelul tocat cubulețe. Tortul de dovlecei se poate rezuma la atât și e o gustare sau un prânz foarte sățios alături de o salată. Sau puteți să vă faceți de cap. Eu am pus și bacon pentru mai multă aromă. Dar voi nu trebuie să vă opriți aici, puteți adăuga brânzeturi rase sau praz călit. Poate câteva roșii cherry. Sau ce altceva vă mai face cu ochiul din frigider.

Turnați compoziția într-o tavă de tort tapetată cu hârtie de copt și lăsați totul în cuptorul încins timp de 30-35 de minute, la foc mic spre mediu (160-180 de grade), pentru că dovlecii conțin mult lichid și nu vă doriți un tort crud la mijloc. Când tortul e ferm la atingere și frumos rumenit, e gata. E foarte bun și cald, și rece.

Această postare a fost publicată pe Eva.ro în data de 16 iulie.