• 2 felii de pâine de casă sau pâine țărănească
  • 30 grame de unt
  • 30 grame mustar de Dijon
  • sos Worchestershire,
  • 100-150 grame de branza: Comte, cascaval, Gouda
  • un gălbenuș de ou
  • un praf de piper

Halloweenul este în zilele noastre unul dintre exponatele perfecte ale societății consumeriste în care trăim. Ca și alte sărbători celebrate peste tot în lume: Crăciunul, Sfântul Valentin sau Ziua Recunoștinței („infiltrată“ de câțiva ani și-n România). Industria din jurul acestor sărbători este imensă:  de la vânzătorii de dovleci, bomboane, inimioare și curcani, până la producătorii de la Hollywood. Esența acestor sărbători, însă, s-a pierdut de mult, pentru foarte mulți.

După ce timp de vreo câțiva ani Halloweenul era cea mai tare modă prin România (potențată de fondul nostru național vampiriano-draculian), au apărut imediat și cei care au zis: „Uniți, salvăm!“… Sau, mă rog, nu salvăm nimic, dar noi nu ne pretăm la sărbători kitschoase și importate. Mie îmi sunt indiferente, le pot ignora cu grație (mă rog, până anul ăsta 🙂 ), pentru că pot să-mi umplu timpul cu lucruri mult mai bune decât a blama o sărbătoare importată sau a milita pentru ea.

Dar daca treci de partea consumeristă, de costume de draci, vampirițe și, the new black – Miley Cyrus, poți descoperi o istorie interesantă, cu rădăcini comune în multe zone ale lumii, chiar și în România.

Ce era, de fapt, Halloweenul, pentru vechii celți? Căci e o sărbătoare de origine celtică, una dedicată morților. Pe 1 noiembrie, începea Anul Nou, dar în noaptea de dinainte, pe 31 octombrie, (All Hallows’ Eve) se deschidea hotarul dintre lumea viilor și a celor morți, când sufletele acestora din urmă se întorceau pe pământ și puteau provoca mari pagube în recolte. De aceea trebuiau sărbătoriți și îmbunați, credeau vechii celți. Rădăcinile Halloween-ului se regăsesc într-o festivitate celtică numită Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece. Druizii (adică preoții/vracii/vrăjitorii celților) aprindeau focuri sacre şi a sacrificau animale.

Și-acum să vă povestesc despre Sâmedru, mult mai cunoscut drept Sfantul Dimitrie, pe care tocmai l-am sărbătorit pe 26 octombrie. Ei bine, în trecut, înainte de sărbătoarea Sfântului Dumitru (Sâmedru) românii celebrau Moșii de Sâmedru și aduceau ofrande morților în acea zi. Mai mult, pentru a marca intrarea în anotimpul rece, aprindeau și ei focuri. Începe să semene a… Samhain/All Hallows’ Eve/Halloween?

Precum Samhain la celți, la români Sfântul Dumitru marca începerea sezonului rece și trecerea în noul an pastoral. De aceea similitudinile între Halloweenul de astăzi și Sfântul Dumitru n-ar trebui să pară deloc ciudate, dacă ne întoarcem un pic la originile acestor sărbători. De altfel, multe sărbători și obiceiuri populare de origine precreștină se regăsesc într-o formă mai mult sau mai puțin asemănătoare prin toată Europa.

Astăzi, Halloweenul e sărbătorit de milioane de draci, strigoi, vrăjitoare și vampirițe prin toată lumea. Și cum nu se poate sărbătoare fără mâncare, nu lipsesc dovlecii în orice formă, prăjiturile și plăcintele cu dovleac, preparatele pe bază de dovleac, merele glazurate sau cine știe ce alte prăjituri în forme scârboase de degete de vrăjitoare, morminte sau viermi. Mă rog, fiecare cu fanteziile lui. Dovleac am mâncat foarte mult în ultima perioadă, în diverse preparate, și-o să vă povestesc în curând ce minunătii se pot face din el.

Dar astăzi o să vă spun cum se poate face unul dintre cele mai bune sandvișuri cu brânză, o mâncare tradițională din Țara Galilor, căci Halloweenul e sărbătoarea celților, iar mai celți decât galezii nu se poate :). Este vorba de rarebit, o mâncare pe cât de simplă, pe-atât de sățioasă și potrivită pentru vremea asta.

Rarebitul are doar câteva ingrediente, dar sunt obligatorii. Evident, sunt variațiuni sau îmbunătățiri, dar eu vă prezint forma clasică. Pentru o persoană aveți nevoie de o felie sănătoasă de pâine de casă sau pâine țărănească. Nu baghetă, nu toast, nu franzelă. Pe care o ungeți cu un strat de unt, apoi cu un strat de muștar. Aici sunt dezbateri și dezbateri: unii spun că ideal e muștarul englezesc, alții spun că e cel de Dijon sau cel cu boabe. Eu am folosit o combinație de Dijon cu muștar cu boabe, pentru că am vrut să fie doar ușor iute. Am pus-o la cuptor, până s-a rumenit ușor și s-a topit untul. Apoi am stropit felia de pâine cu puțin sos Worchestershire, care a fost imediat absorbit de pâinea caldă.

Am adăugat multă brânză rasă (e nevoie de o brânză care se topește, eu am folosit Comte, o brânză franțuzească, dar englezii preferă brânzeturi tari, englezești, de obicei cheddar, dar și brânză de Cheshire și Lancashire). Brânza rasă am amestecat-o cu un gălbenuș de ou și puțin piper, abia apoi am pus-o la cuptor, pe felia de pâine. Am lăsat-o în cuptor, la gratinat, până s-a topit de tot. Gălbenușul din brânză are rolul de a o face mai moale, mai pufoasă, mai „umflată.“

La final, veși avea o felie de păine cu coajă crocantă și miez pufos. Îmbibat cu un și sos Worchestershire, peste care se așterne un strat picant de muștar și unul de brânză gratinată, fierbinte. E o mâncare simplă, dar plină de arome și contraste. Ca o vară care se sfârșește ce se întâlnește cu iarna ce e pe cale să-nceapă. Cause the winter is coming… 🙂

Încercați așa ceva acasă!