[singlepic id=316 w=520 h=440 float=center]
Dati-mi miel si pot sa mor fericita. Dati-mi carne suculenta de miel intr-o lipie si pentru fapta voastra buna veti ajunge in raiul kebabilor. Insa fetele rele ajung la Istanbul :D.
Daca o sa ma satur vreodata de kebab, atunci cu siguranta n-o sa ma satur niciodata de biber. Din reflex era sa scriu bieber, iar daca ajung sa spun ca nu-mi mai ajunge bieberul, shut me! Biber inseamna ardei in turca, iar in toate bodegile, la toate tarabele, in toate restaurantele o sa intalnesti varianta lui uscata si macinata grosier. M-am blindat si eu cu doua pungi din bazarul de condimente, o varianta iute si una extra-iute, sper sa ma tina pana la vizita urmatoare.
Mai jos, diverse chestii de la magazinele si tarabele de langa bazarul de condimente.
[singlepic id=319 w=620 h=440 float=center]
[singlepic id=321 w=620 h=440 float=center]
Pastrama
[singlepic id=323 w=620 h=440 float=center]
Ce-nseamna sa freci ridichea! Devine uriasa 😀
[singlepic id=328 w=620 h=440 float=center]
Escapada asta la Istanbul a fost una aparte, caci am mers cu masina. Am traversat Bulgaria pe traseul Ruse-Razgrad-Targovisthe-Omurtag-Elkovo, am iesit pe la Vama Hamzabely (dupa vreo sase controale), apoi Edirne si de acolo pe autostrada spre Istanbul. Dupa ce am vazut ce saracie e la castravetătă-n țară, am zis că noi aici, la mămăliciki (cum ne-a spus altă sărăcie, pe nume Stoicikov), o ducem tare bine. Singurul avantaj al drumului, daca-i pot spune avantaj, a fost ca traseul e mai putin cunoscut si circulat si am mers relativ bine, cu exceptia unor portiuni in care daca nu o tii sub 40/h, ti-ai rupt masina si cardul.
Daca nu aveti cel putin vreo zece ani de condus prin Bucuresti si nervii lui Baselu la suspendarea din functie, la portile Istanbulului ati putea albi instantaneu. Noroc ca eu imi luasem sofer din Romania :D, iar cand toti cei din jurul meu clacau in sunet de claxon de TIR, eu imi muscam limba ca sa nu tip de bucurie ca am ajuns my beloved Istanbul.
Noi am stat in zona Fatih, pe langa moscheea Laleli, intr-o zona cu multe magazine si chestii cu mancare (restaurante, tarabe, bombe cu kebab). Am inceput, evident, cu niste kebabi in lipie: toata lumea pui, eu miel.
Seara a continuat cu un impinge-tava pe Istiklal (celebra lor strada pietonala): pulpa de miel la tava, excelent de frageda si de suculenta, parca avea iz de iarba carnea aia de miel, orez cu spanac (de fapt, invers, spanac cu orez) si pui cu spanac, intr-o crusta de branza (exceptional, avea gust de pui de tzara).
Pulpa de miel, spanac cu orez
[singlepic id=326 w=620 h=440 float=center]
Pui cu spanac si branza
[singlepic id=325 w=620 h=440 float=center]
Au urmate alte zile cu alti kebabi. Pe strada. La bombe, la restaurant, in Bazarul de condimente, la coltul strazii, in lipie, in pita, in paine, la farfurie, in țepușă. Garnitura e sablon, la fel peste tot: orez, ardei iute copt pe gratar (extraordinar de bun), cartofi prajiti, salata verde, rosii. Biber la discretie, free of charge.
[singlepic id=322 w=620 h=440 float=center]
[singlepic id=317 w=620 h=440 float=center]
Poate va era pofta de niste kebab 😀
[singlepic id=310 w=620 h=440 float=center]
Vreau sa va spun ca intre kebabul mancat la o bomba cu trei mese (toate sunt foarte curate, desi le zic eu bombe) si la un restaurant central nu e nicio diferenta in afara de pret. Un kebab pe strada costa 2-3 lire (de pui), 5 lire (de miel), unul la farfurie 10 lire (5 euro), iar unul la farfurie exact la fel la un restaurant e si 25 de lire (12,5 euro). Credeti-ma sunt la fel de buni oriunde i-ati manca. La cei facuti din carne tocata se simte gustul adevarat de gratar, aroma aia de carbune. Daca vreti totusi sa fiti serviti de chelneri, puteti manca decent (ca preturi ma refer, pentru ca v-am spus, in ceea ce priveste mancarea nu e nicio diferenta), la restaurantul Haci Baba. Pe noi, 4 antreuri si patru feluri principale ne-au costat vreo 80 de euro.
Antreuri la restaurant -anghinare marinata in ulei de masline, imam baialdî, sarmale umplute cu orez si fructe uscate – si niste cotlete de miel la gratar, pe carbuni.
[singlepic id=311 w=620 h=440 float=center]
[singlepic id=315 w=620 h=440 float=center]
[singlepic id=330 w=620 h=440 float=center]
[singlepic id=313 w=620 h=440 float=center]
In rest, mult sutlac (5-6 lire, orez cu lapte, caramelizat usor in cuptor), suc de rodie proaspat stors (luat de pe strada, 4-5 lire paharul), borek (placinta cu diverse umpluturi, 3-4 lire), mai usor cu baclavalele.
Sutlac
[singlepic id=331 w=620 h=440 float=center]
Rodii in soare 🙂
[singlepic id=329 w=620 h=440 float=center]
In vacanta asta am avut doua revelatii. Prima e sandvisul cu macrou luat din Portul Galata (de fapt, de langa Podul Galata, Turnul Galata, statia de tramvai Gulhane). In viata mea n-am simtit un gust mai proaspat la un peste. E si firesc, tinand cont de faptul ca gratarele cu peste sfaraie printre tarabele din piata de peste, unde negustorii isi negociaza marfa-n gura mea. De fapt, pestele ala inca se zbate cand e pus la fript pe tabla.:D Apoi e inghesuit intr-o bucata buna de paine, cu salata verde, rondele de ceapa si mult suc de lamaie. Si ardei iute, daca ceri.
Sandvis cu macrou
[singlepic id=320 w=620 h=440 float=center]
E singurul loc in care m-am intors, am venit special a doua zi pentru sandvisul asta si, daca as putea, as marca locul asta pe harta Istanbulului sa se vada de pe Luna. Iar piata de peste, e ea insasi o poveste pe care trebuie s-o vedeti cu ochii vostri.
[singlepic id=324 w=620 h=440 float=center]
A doua revelatie a fost kunefe, un fel de cataif cald, cu branza.
[singlepic id=318 w=620 h=440 float=center]
Cel mai bun kunefe pe care l-am mancat-o vreodata a fost cel dintr-o cafenea/cofetarie micuta de langa bazarul cu condimente, o afacere de familie veche de vreo 70 de ani. A, aici aveau si o cafea minunata si multe alte dulciuri, siropuri şi rahaturi. La propriu.:)
Fructe in sirop: smochine verzi, caise, dovleac, cirese…
[singlepic id=314 w=620 h=440 float=center]
Rahat la cafea, din partea casei.
[singlepic id=327 w=620 h=440 float=center]
[singlepic id=312 w=620 h=440 float=center]
Ce-i drept, n-am ajuns in niciun restaurant cu pretentii, insa continui sa cred ca Istanbulul este orasul street food-ului, iar pentru haute gastronomie… we’ll always have Paris.:)
So, dear all, daca n-ati ajuns niciodata la Istanbul, sper ca v-am convins. Daca ati fost acolo, atunci cu siguranta nu aveti nevoie de povestile mele ca sa va intoarceti :).