• un piept de pui dezosat (sau pulpe dezosate), aproximativ 400 de grame
  • condimente: scortisoara, nucsoara, cardamom, boia, piper, sumac
  • ulei de masline
  • orez basmati sau orez cu bobul lung (o cana)
  • fructe uscate: prune, caise, stafide, fistic crud

Ca la fiecare început de an, mă apucă dorul de Istanbul. Numai că anul acesta o sa-mi fie chiar mai dor, pentru că vom ajunge acolo mai târziu, abia prin primăvară. Așa că ce pot face până atunci? Să mă hrănesc din amintiri. Și nu numai. Cum sună niște orez cu fructe uscate și piept de pui condimentat? Otoman, aș zice eu.

În Istanbul, multe restaurante promovează ottoman cuisine, bucătăria tradițională otomană, cu rețete vechi, recreate și ușor adaptate. Și asta am făcut și eu, pentru că nu mai pot de dorul mâncării din Istanbul, vă jur!

Dacă e un cuvânt care să definească bucătăria turcească, acesta ar fi mirodenii. Pe care cămara mea le primește cu drag în fiecare an, aduse, evident, din Bazarul de Condimente de la Istanbul. Pentru orezul cu fructe uscate, am folosit o cană de ore basmati. Știu, nu e un soi tipic bucătăriei turcești, unde veți întâlni orez cu bobul lung sau rotund mai des, însă mie-mi place cel mai mult orezul basmati, mi se pare cel mai aromat.

So, am pus orezul într-un vas, apoi am pus două căni de apă, folosind aceeași cană cu care am măsurat și orezul. Apoi stafide, prune și caise uscate, cam o mână de fructe, în total. Am adăugat 2-3 linguri de ulei de măsline, sare și mirodenii: un praf de scorțișoară, un praf de coriandru și unul de piper negru. Am acoperit vasul cu un capac și l-am lăsat la foc mediu la cuptor (180 de grade) până când orezul a absorbit tot lichidul și-a devenit pufos și aerat, fără să fie lipicios (cam 30-35 de minute). Dacă puneți și câteva boabe de fistic, aveți deja o cină delicioasă. Dacă sunteți carnivori, ca mine, nu vă veți opri aici.

Veți lua un piept de pui, îl veți tăia în fâșii lungi și subțiri și-l veți rumeni rapid în ulei de măsline, doar câteva minute. Spre final, îl veți trezi la viață cu mirodenii: praf de scorțișoară, nucșoară, cardamom, boia, piper, sumac și, evident, sare. Și viața devine brusc suportabilă până la următoare întâlnire cu Istanbulul meu.

[singlepic id=702 w=620 h=440 float=center]

Aceasta postare a fost publicata pe Eva.ro in data de 22 ianuarie 2013.