Eu îi spun napolitană. La noi în familie era denumirea generică pentru prăjiturile ale căror blaturi se coceau încet pe fundul tăvii și pentru care așteptarea era cuvântul cheie. Diverși oameni care au trecut pe la mine și au gustat prăjitura asta i-au zis în diverse feluri: Mimi, Țiți, whatever. Pentru mine însă tot napolitană rămâne. Cu cremă de nuci și miere.

Dacă am avut puterea să aștept o zi ca foile să se înmoaie după ce au fost umplute cu cremă, recunosc că n-am avut răbdarea să fac și să coc blaturile. Așa că le-am cumpărat de la Auchan. După ce am rezolvat partea cea mai grea, nu mi-a mai rămas decât crema, o joacă de copil.

400 de grame miere și 100 de ml de smântână dulce se pun la încălzit. Înainte să clocotească stingeți focul, adăugați 500 e grame de nucă macinată și esență de rom. Asta-i tot. După ce se răcește, crema se întinde pe foi. Acoperiți apoi prăjitura cu hârtie sau o înveliți în folie de plastic și îi puneți deasupra o greutate. La mine a mers cu DEX-ul. 🙂

Și chiar dacă n-o să vă puteți abține să nu tăiați un colțișor, veți vedea că e mult mai bună a doua zi.

Încercați așa ceva acasă!