Recunosc, imi plac țâțele. Nu scriu tatele si nici tzatzele, pentru ca vreau sa intelegeti exact despre ce este vorba: ȚÂȚE. Îmi plac țâțele Monicăi Bellucci si ale roscatei aleia misto din „Mad Men”. Chiar si de ale mele sunt destul de atasata :D. Si mai cred ca pana sa ajungi la partea aia cu” te iubesc pentru sufletul tau” trebuie sa treci mai intai de țâțe. Sau, ma rog, de țâți, plural patentat de jumatatea mea care, by the way, e barbat. Dar să ajung să-mi placă țâțele unei vaci, well, n-aș prea fi crezut. Asta până când am găsit uger în Piața Obor.
Daca momițe am mai vazut in ultimii ani (foarte rar, insa) in unele piete sau macelarii, ugerul era doar o amintire a copilariei mele. Mi-aduc aminte ca nashul meu, care a fost pana la o vreme mandatar si avea carciuma cu cei mai buni mici din Focsani, facea uneori si uger de vita, de obicei la gratar. Gustul nu-l mai retineam sub nicio forma, pentru ca toate astea se intamplau pe cand eu eram foarte mica, adica aveam vreo 5 ani. Insa imi amintesc perfect ca nasul meu pregatea uneori uger si ca am gustat din el. Ugerul se mananca de mult timp, chiar de pe vremea romanilor. Se mananca in multe tari, desi la prima vedere pare o mare ciudatenie.
Asa ca atunci cand am vazut uger la o macelarie din Obor nici n-am mai stat pe ganduri. In plus, pretul m-a socat: 1,5 lei kilogramul. Ugerul era taiat in bucati destul de mari, iar bucata pe care am cumparat-o aveam cam 1,7 kilograme. Acum vine partea usor freaky: prin unii pori inca ieseau firisoare de lapte :D.
[singlepic id=511 w=620 h=440 float=center]
Asta s-a rezolvat acasa, cand am tinut ugerul cam o ora in apa rece. Asta dupa ce l-am curatat foarte bine de toate pielitele. Am pus ugerul la fiert cu legume (ceapa, morcov, argei gras) si a fiert ceva, aproape vreo 4 ore, pana a ajuns sa poate fi mestecat. De fapt, a ajuns la o textura moale, usor buretoasa, ca altfel nu o pot descrie. De fapt textura si cred ca un pic si gustul seamana cu textura si gustul carnii presate din conserva. Va mai amintiti conservelea alea Tulip? Noi le primeam de la niste rude din Germania pe vremea lui Ceausescu si multa vreme mi s-au parut hrana suprema. E, de astea mi-a amintit mie ugerul.
Dupa ce a fost fiert bine, l-am preparat in doua feluri. Uger pane, reteta pe care am gasit-o si la Sanda Marin. Pane, adica asa, ca orice snitel. Numai ca asta era snitel de uger. Pe care l-am mancat cu un sos de usturoi verde, busuioc si ulei de masline, facut repede in blender.
[singlepic id=510 w=620 h=440 float=center]
Si uger in sos picant. Adica am taiat fasii subtiri ugerul si l-am pus la calit in putin ulei cu o ceapa verde tocata, vreo 2-3 minute. Apoi am pus doua rosii taiate cubulete, sare, mult piper negru proaspat macinat, multi fulgi de ardei iute (a iesit chiar foarte picant), usturoi tocat si dupa cinci minute a fost gata. La final, mult patrunjel verde si paine de casa proaspata.
[singlepic id=512 w=620 h=440 float=center]
Io acuma n-o sa pot fi imperativa, asa ca doar o sa va sugerez sa incercati asa ceva acasa. Daca aveti norocul sa gasiti uger. Nu e nasol, dar nu e nici o mancare pe care s-o vrei la masa de trei ori pe zi. Iar atunci cand o mananci ii trebuie un adjuvant (usturoi, ardei iute, ceva picant, spicy etc). Oricum, e o experienta pe care as repeta-o!