O indispozitie usor burgheza care ma incearca de fiecare data cand ma intorc din strainatate (si mai ales cand revin de la Paris) m-a impidicat pana acum sa iau mouse-ul in mana si sa deschid un word cu titlul Paris 2012. Dar o vizita in (atat de blamatul) Obor si o ciorba de stevie m-au lecuit de nostalgii si “furculisioane”, asa ca, iata-ma (precum Chirița :D) gata sa va povestesc aventurile mele. Pentru ca dupa mai bine de doua saptamani de carciumi, la pranz si seara, e o minune ca m-am ingrasat doar 0,7 kilograme :D.

Pentru mine, Parisul inseamna mai mult decat mancare, insa de aceasta data latura culinara a cam pus monopol. N-o sa va explic de ce si cum, dar zilnic, timp de mai bine de doua saptamani, am fost prin restaurante. In unele dintre cele mai bune din Paris sau in unele obisnuite. Nu o sa va povestesc despre fiecare in parte, pentru ca nu am cum si nici nu am fotografii din toate, dar va voi spune concluziile generale si va voi arata foarte multe fotografii, in dreptul carora voi specifica preparatul si restaurantul. De asemenea, voi dedica o postare intreaga unor restaurante cu stele Michelin, pentru ca ele sunt din alta lume.

So, prima concluzie (nu c-ar fi fost noua) e ca Parisul e scump. Foarte scump. Dar nici ca s-ar putea altfel in orasul in care vitrinele afiseaza dezinvolt un pret de 11.200 de euro pentru o poseta, fie ea si de crocodil. Cu toate astea, restaurantele sunt pline, iar fara rezervare nu te apropii, chiar daca ai 5 carduri Platinum fara limita la tine. Pur si simplu pe francezi nu-i intereseaza. De la o carciuma de cartier, in Saint Germain, pana la una de fitze. Despre preturi nu va voi spune prea multe, sunt oameni care mor de foame la propriu si este peste puterea mea de intelegere ca o portie de sparanghel la abur sa coste 39 de euro, iar una de legume bio 79 de euro. Insa, tinand cont de faptul ca nu a trebuit sa ma preocupe partea financiara, in cele mai multe restaurante am primit meniuri fara preturi (doar barbatii primeau cu preturi). Tot ce pot sa va spun e ca, dupa o ocheada pe internet, preturile din unele restaurante sunt extreme de mari. Ce-i drept, in alea in care un fel principal costa 20 de euro primeai cartofi prajiti congelati la punga. Iar ca sa mananci bine, un antreu pornea de la 20 de euro, un fel principal de la 30. Asta e tot ce va spun. In rest, exista Google.
Doua tendinte am observat anul asta: lumini difuze (aproape chioare, mai peste tot, in special seara, mai ca incepi sa-ti pui intrebari despre ce mananci :D) si un stil fusion, puternic mixat cu bucataria clasica franceza (pe care destul de rar o mai gasesti in forma ei originala). In mai toate restaurantele exista cel putin 3-4 feluri asiatice: chinezesti/indiene/thailandeze. In plus, un clasic filet mignon, de exemplu, e reinventat/refacut/rasucit/stricat, e denumit pompos “Le tigre qui pleure” si e condimentat cu un sos asiatic.
Foarte mult ghimbir, chimen indian, curry, lemongrass, foarte mult hasmațuchi ca decor (mie, personal, nu-mi place, dar poate-mi educ gustul, asa cum am facut cu coriandru). OK, sunt bune, dar suntem in Franta, totusi.
Un lucru bun e ca mai primesti inca garniturile clasice: piure (foarte bun aproape peste tot), cartofi pai (pommes allumettes, din aia foarte lungi, subtiri si crocanti), fasole verde la abur (crocanta, al dente), spanac la abur (verde si bun, salivez si acum cand ma gandesc la el) si salata verde crocanta cu vinegreta clasica. Astea sunt plusuri ale restaurantelor.
Apoi, la mai toate restaurantele primesti la inceput painea (tot felul de chifle: minibagheta, pain au levain – adica din maia naturala, fara drojdie, paine cu cereale etc) facuta in restaurantul respective, cu unt (sarat cu fleur de sel sau nesarat). Asta e un lucru minunat, iar painea facuta in casa este extrem de buna. Printre vasele la moda anul asta sunt platourile si farfuriile de ardezie. In unele restaurante (cum ar fi Costes, de pe Faubourg), la ce returi sunt, e clar ca nu platesti mancarea, ci locul. La Costes (celebru si pentru trandafirii sai, de altfel) eu am fost printre putinii norocosi care au mancat ceva cu-adevarat bun: niste cotlete de miel excelente.
In general s-a baut Sancerre (un vin din diverse recolte), in vreo 2-3 ocazii Dom Perignon, la aperitiv.
[smooth=id:18;]
Acum o sa va enumar unele dintre restaurante (alea demne de mentionat) si o sa va las cu pozele: Goumard (specializat pe fructe de mare si peste), Matignon, Costes, L’Avegnue (raport calitate pret bun, desi e scump, dar asta macar merita banii), Drouant, La Plage, Nam Lung (chinezesc, bun), Berkley, Pershing (muzica de club, destul de tare pentru un restaurant – eram singura de la masa care dadea din cap, cred ca de la vin :D, un chelner negru foarte dragut, care a varsat vinul pe masa :), décor super, fitze, burghezie, drogati cu droguri scumpe, mancare buna), Blue Lagoon (restaurant la Disney Paris (prost, dar m-am indragostit acolo de bananele prajite, garnitură la mai toate mancarurile), Costes (pe Faubourg, platesti locul, cum spuneam, nu mancarea), CHez Eugene in Montmarte (mancare frantuzeasca si atmosfera tipic pariziana, mancarea nu e extraordinara, dar e OK, iar atmosfera si muzica live compenseaza), braserie Meurice (la restaurantul Le Meurice, 3 stele Michelin, era rezervat pe vreo 3 zile, asa ca n-am gasit liber cand voiam noi), Ritz (la braserie).
Celor doua restaurante cu stele Michelin – La Tour D’Argent si Le Pur (de la hotelul Hyatt Place Vandome) – le voi dedica o postare speciala, dupa cum spuneam. Pe locul trei chiar nu pot decide intre Pershing si Ritz, asa ca amandoua primesc bronzul.