Puține nații au un asemenea cult al mâncării cum îl au italienii. Când se așează la masă, se mai ridică după cinci feluri și cinci ore. Antipasto (antreu), pasti (paste), primo piatto (primul fel), secondo piatto (al doilea fel) și dolce (desert). Nu se poate fără! Bine, acuma să nu vă închipuiți că mănâncă din fiecare câte-o farfurie plină. Nu, gustă, iar apoi digeră fiecare fel cu câte-un pahar de vin roșu.

Și puține nații au cultul mesei în familie și-al mâncării făcute în casă, așa cum îl au italienii, tara in care s-a născut mișcarea Slow Food. La ei, mama sau nonna (bunica) se pun pe gătit pentru un clan întreg.

Una dintre cele mai mari invenții ale bucătăriei italiene este, pentru mine, pesto. Acea pastă minunată pe care dacă o pui peste pastele fierbinți nu-ți mai trebuie nimic pe lume. Fie că e peste de busuioc (genovese), de roșii uscate la soare sau de pătrunjel, acest sos-pastă face parte din bucătăria italienilor încă de pe vremea romanilor, care obișnuiau să facă un fel de sos din brânză, ierburi și usturoi. De altfel, acestea sunt trei dintre ingredientele de bază.

Mult timp – de fapt, chiar și astăzi în multe case se păstrează tradiția – pesto s-a făcut manual, ingredintele fiind zdrobite într-un mojar, cu un pistil. L-am făcut și eu în acest mod și, cu toate că efortul e considerabil, iar timpul consumat mai mare, rezultatul final e minunat. Însă, recunosc, am mai și trișat uneori, folosind blenderul, care rezolvă totul în câteva zeci de secunde.

Pentru clasicul pesto genovese, aveți nevoie de o mână de semințe de pin: le găsiți în măcelăriile arăbești, la celebra taraba din Piața Matache, în magazinul Ki Life sau în marile hipermarketuri, mai nou. Prețul e relativ mare, în jur de 150-200 de lei kilogramul, partea bună e că se vând în punguțe de 100-200 de grame.

Puneți semințele de pin (nu sunt același lucru cu mugurii de pin, aia sunt verzi și se face sirop din ei), câțiva căței de usturoi, parmezan proaspăt ras sau pecorino și le pisați în mojar (sau blender) până se fărâmițează. Puneți apoi o mână bună de frunze proaspete de busuioc, le pisați și pe ele bine, turnând treptat și ulei de măsline extravirgin, de foarte bună calitate. Măcinați totul până se transformă într-o pastă consistentă, condimentați cu sare și piper. Uneori eu pun și câteva frunze de mentă verde, pentru o notă fresh și un chili mic, uscat, pentru că-mi place ca pesto-ul să fie ușor picant.

Un pesto minunat este cel de pătrunjel sau cel de leurda, cu două mențiuni: în acest pesto eu înlocuiesc semințele de pin cu nuci caju şi busuiocul, cu pătrunjel sau leurda. În rest, totul rămâne la fel.

Pesto-ul poatefi folosit pentru friptură, salate sau sandvișuri, nu trebuie să vă limitați la paste, deși ăsta mi se pare scopul lui pe lume.

Incercati asa ceva acasa!