dovleac-sus1

Stiu ca am mai scris despre placinta asta. Basically, e cam aceeasi chestie despre care v-am mai vorbit. Insa m-am gandit sa va reamintesc, mai ales ca sunt ‘jde mii de cautatori de placinta cu dovleac care ajung aici.

Fără să vreau să potolesc orgoliul naţionalist al nimănui, aşa cum am făcut recent, o să vă povestesc azi despre ceva ce-ar putea fi considerat ca fiind intrat în patrimoniul gastronomic românesc: plăcinta cu dovleac. N-o să pretind că e românească la origine sau că numai noi facem plăcintă cu dovleac pe lumea asta, ci doar că noi o facem mai abitir ca alţii . Dovleci (şi încă foarte ieftini, la 2 lei kilogramul) sunt pe toate drumurile, niscai făină se găseşte, iar pofta sunt convinsă că e mare. Eu i-am dat vreo trei şanse plăcintei ăsteia într-o lună şi cred că mai merită încă vreo câteva în toamna asta, cât or mai sta bostanii pe tarabe. Aluatul pentru plăcinta asta – de fapt, pentru orice plăcintă pe care o fac de la zero, atunci când nu mi-e prea lene şi nu cumpăr foi – e o struţocămilă testată şi-atestată cu succes. Sau aş putea să-i spun pseudoaluat de pizza combinat cu pseudoaluat franţuzesc. De fapt, e cam aşa: 350-400 de grame de faină, un praf de sare, 2 linguriţe de zahăr, 100 de ml de apa (în care am dizolvat 10 grame de drojdie proaspătă), 4-5 linguri de ulei de masline şi 50 de grame de unt moale se amestecă foarte bine până obţineţi un aluat omogen, care nu se lipeşte de vas. Îl lăsaţi la dospit în jur de o oră, după care îl împărţiţi în trei bucăţi egale. Frământaţi pe un blat cu făină fiecare bucată, apoi întindeţi din fiecare o foaie mai grosuţă.

Personal, nu-mi mai plac deloc foilea alea transparente din supermarket, care se usuca şi se scorojesc la copt. Cât despre umplutură, e relativ uşor odată ce-ai despicat şi porţionat dovleacul (cu satârul, toporişca, dalta şi ciocanul şi alte unelte de criminal în serie). Da, are o coajă foarte tare, iar operaţiunea e destul de riscantă dacă n-ai un cuţit bine ascuţit. Acum nu vă rămâne decât să-l daţi pe răzătoarea mare, iar ce nu folosiţi la plăcintă se poate păstra foarte bine la congelator. De vreo câţiva ani am văzut că nişte tanti vând prin pieţe dovleac gata ras şi ambalat în pungi. Acuma, depinde de voi: dacă vreţi să trăiţi viaţa la maximum, cumparati-l :).

Eu storc dovleacul ras, pentru că are o mulţime de suc care poate ieşi din plăcintă şi se poate carameliza în tavă, la copt, ceea ce nu prea-mi place. Apoi îl amestec cu zahăr şi esenţă de rom, dar puteţi folosi vanilie, scorţişoară sau nucşoară rasă. Umpleţi foile, le rulaţi şi puneţi plăcinta în cuptorul bine încins. O lăsaţi 30-40 de minute, la foc mediu, 160-180 de grade, până se rumeneşte, apoi o pudraţi cu zahăr cât e caldă. Dacă dansaţi pe lângă ea n-o să se răcească mai repede, dar măcar nu puteţi spune că n-aţi încercat.

dovleac-jos1

Acest articol a fost publicat pe Eva.ro in data de 25 octombrie 2011.