pancakes-sus

 

Ei bine, cand scriam asta, chiar ma mutam. Iar acum, la doua saptamani de cand stam in noua casa, inca nu stim de unde sa luam unele lucruri, unde le-am pus pe altele si cred ca mai avem vreo doua-trei cutiute de carat din vechea casa. Dar ce mai conteaza toate astea cand inca puteti gasi zmeura sau afine care impreuna cu niste pancakes si sirop de artar sa va faca viata frumoasa dimineata? Am mai facut pancakes, insa varianta asta e putin schimbata, pentru ca e cu faina de hrisca.

Până la concediul ală la care visam eu în urmă cu câteva postări, m-am trezit puţin la realitate pentru că… mă mut. Nu şiu câţi dintre voi s-au izbit (da, izbit ca de-o piatră, ca de Sfinxul din Bucegi) de o renovare şi-o mutare. Ea da! Şi mi-am jurat că data viitoare trăiesc un an în Thailanda cu aceiaşi bani :).

Şi cum această mutare îmi mănâncă nervii şi energia, tre’ să mi-o recuperez cumva măcar pe cea din urmă, căci neuronii sunt iremediabil pierduţi. Şi pentru că atunci când plec nu ştiu când voi apuca s-ajung în vechea casă (unde am frigidier), din noua casă (unde, deocamdată, n-am frigider), mănânc (mult şi) bine dimineaţa. Dar pentru că dimineaţa aş ucide pentru încă cinci minute de somn, mi-am pregătzit minunăţia ce urmează de cu seară şi am lăsat-o la frigider.

Minunăţia asta e un aluat de pancakes, clătitele alea de le mănâncă americanii în filme. Eu le-am făcut cu urdă şi făină de hrişcă şi le-am mâncat cu sirop de arţar şi căpsuni. So, minunăţia vă ia vreo cinci minute (alea pentru care eu aş ucide dimineaţa) şi se face cam aşa: două gălbenuşuri, 50 -70 de grame de făină de hrişcă, 100 de grame de făină de grâu, o lingură de zahăr, o lingură de iaurt tare, un praf de sare, 100 de grame de urdă (sau ricotta), jumătate de plic de praf de copt şi 100 de ml de lapte se amestecă bine cu mixerul, până obţineţi o compoziţie omogenă. Când e gata, încorporaţi uşor, cu o spatulă (de jos în sus), cele două albuşuri bătute spumă. Puteţi prepara clătitele imediat sau puteţi păstra compoziţia în frigider chiar şi 24 de ore.

Vă recomand să coaceţi pancakes-urile într-o tigaie nonaderentă, unsă cu puţin ulei vegetal, la foc mic, pentru că sunt destul de grosuţe şi n-aţi vreă să mâncaţi clătite crude în interior.

sirop-artar

V-am spus că eu am ales sirop de arţar şi căpşuni, dar sunt excelente şi simple sau cu puţin unt topit sau în combinaţie cu miere şi alte fructe (banane, coacăze, afine). După ce le-am mâncat, am fost gata să înfrunt ziua ce urma. Şi-am înfrânt! :)

pancakesc-jos

 Notă

Făină de hrişcă găsiţi la unele magazine de tip plafar şi la magazinele care vând produse bio. Hirşca este o cereală extraordinară, vă recomand această făină şi pentru unele prăjituri sau pentru pâine. Sirop de arţar găsiţi în câteva lanţuri de kipermarketuri şi supermarketuri

Acest post a fost publicat pe Eva.ro in data de 28 iunie 2011.