• o cana mare de orez negru
  • 2-3 linguri de ulei de masline, 10 grame de unt
  • 1-2 fire de ceapa verde, un catel de usturoi
  • 10-12 ciuperci
  • supa d p ui sau de legume (600-700 de ml)
  • 100 de ml de smantana dulce, lichida
  • 100 de grame de gorgonzola

Risotto poate fi o mâncare de post sau nu, poate fi făcut din orez sau din diverse alte cereale, așa cum v-am povestit.
Am ales orezul negru ca ingredient principal, pe care l-am testat astfel pentru prima dată. Și-am fost al naibii de încântată. Singurul impediment al acestui tip de orez (atenție, orezul negru e orez negru, nu-l confundați cu orezul brun) e că fierbe foarte greu. Poate de vreo două ori mai greu decât cel obișnuit. În rest, am numai cuvinte de laudă: are un bob ferm, care pocnește în gură ca o icră, are o incredibilă aromă de nuci, este foarte sățios chiar și în cantități mici.

Ca pentru orice risotto, am călit în puțin unt cu ulei de măsline câteva fire de ceapă verde și un fir de usturoi. Am pus apoi o cană de orez și l-am călit și pe el, după care am început să adaug câte puțină supă de pui. Pe măsură ce scădea, completam cu supă de pui (sau de legume). Am făcut asta de vreo 5-6 ori, lăsând orezul să fiarbă la foc mic destul de mult, cam 45 de minute (v-am spus că fierbe greu). Când a fost aproape fiert (trebuie neapărat să-l gustați) am pus câteva ciuperci tăiate felii, iar după vreo cinci minute am adăugat 100 de ml de smântână lichidă și 100 de grame de brânză gorgonzola. Am închis focul, dar am lăsat orezul în vas, acoperit cu un capac, pentru că el oricum absoarbe lichidul. În plus, un risotto perfect e cremos, nu întărit.

Evident, e foarte bun cu miez de nuci, care completează perfect aroma orezului negru și a brânzei gorgonzola. Da, experimentul ăsta chiar mi-a plăcut.

Aceasta postare a fost publicata pe Eva.ro in data de 16 aprilie 2013.