Salata asta are câteva ingrediente atât de simple, încât nu v-ați aștepta la un rezultat spectaculos. Dar combinate laolaltă și înfrățite de o vinegretă delicioasă, vor încălzi și sufletele cele mai cârcotașe.

Salata caldă de cartofi cu pancetta e ideală pentru prânz sau cină și îndeajuns de sățioasă cât să nu mai aveți nevoie de altceva. Eu am făcut-o cu cartofi vechi, dar acum, că au început să apară, timid, prin piețe, și cartofii noi, sigur voi încerca și varianta asta. Mai ales că-mi plac la nebunie „bulgărașii“ ăia mici și galbeni.

Dar, cum spuneam, pentru această salată am folosit cartofi vechi, pe care i-am fiert în coajă. Când au fost gata, i-am curățat și i-am tăiat în bucăți mai mari. Între timp am rumenit pancetta într-o tigaie până a devenit crocantă. Pancetta e un fel de bacon italian, crud-uscat, neafumat și bine condimentat. Se găsește și în România, în delicaterii sau în magazinele mari, dar dacă nu aveți pancetta, nu-i niciun bai. Puteți folosi bacon sau șunculiță sau orice altceva vă place.

Cât se rumenește pancetta, faceți o vinegretă simplă, dar de mare efect: o linguriță de muștar de dijon, câteva linguri de ulei de măsline, 2-3 linguri de oțet din vin sau oțet de fructe, sare, piper, o linguriță de miere. Le amestecați bine, până de omogenizează. Când pancetta e rumenă și crocantă, o turnați peste cartofi, cu tot cu grăsimea pe care a lăsat-o în tigaie, care va intra în cartofi, îi va aromatiza și-i va face mai pufoși. Puneți și vinegreta, câteva fire de ceapă verde tocată și amestecați ușor, ca să nu zdrobiți cartofii. Si n-o lasati sa se raceasca!
[singlepic id=482 w=620 h=440 float=center]

Aceasta postare a fost publicata pe Eva.ro in data de 24 aprilie 2012.