• salata mixta: ruccola, valeriana, andiva
  • bacon (50 de grame)
  • mustar de Dijon
  • sare, piper
  • ulei de masline
  • otet

Îmi plac mult unele varietăți de salate care în sezonul acesta – de fapt, cam în toate sezoanele – au totuși un preț destul de mare. Însă de multe uneori nu apuc să le termin înainte ca ele să se periseze, iar asta se întâmplă destul de repede, adică două trei zile. Drept urmare, am ajuns eu la concluzia înțeleaptă că trebuie mâncate mai degrabă ca o salată în sine, și nu ca o salată-garnitură.

Și ca să nu mai arunc iarăși mai mult jumătate de casoletă, am făcut într-o seară o salată uriașă cu multe ierburi. Aproape numai cu ierburi, căci în frigider s-a conservat perfect niște bacon afumat făcut de bunicu’ :).

Mai întâi am amestecat într-un bol, în proporții egale, frunze de ruccola și de valeriană. Acestea două sunt printre preferatele mele. Apoi am tăiat fâșii câteva frunze de andivă albă, pe care le-am călit doar 30 de secunde în ulei de măsline, cât să se înmoaie și să devină dulci. Andiva e o salată amăruie și cum am vrut și gustul ăsta în salata mea, am pus și câteva frunze crocante de andivă proaspătă. Peste toate acestea am adăugat feliuțe de bacon rumenit în tigaie până a devenit crocant.

Iar toată salata a fost „îmbrăcată“ cu o vinegretă clasică din: o linguriță de muștar de Dijon, 5-6 lingurițe de ulei de măsline, 2-3 lingurițe de oțet, o linguriță de miere, sare și piper.

E foarte bună cu niște crutoane, dar e și mai bună cu pâine de casă, cu coaja crocantă.

Aceastra postare a fost publicată pe Eva.ro in data de 19 februarie 2013.