Stiu. Am blogul asta de mai bine de trei ani si nu m-am incumetat pana acum sa scriu despre sarmale. De fapt, multa vreme nu m-am incumetat sa le fac si-am decretat eu prin liceu, dupa mai multe tentative esuate: niciodata nu voi face sarmale. Si multi ani m-am incapatanat sa ma tin de aceasta promisiune.
Pana cand l-am cunoscut pe Sorin. Care nu face prea multe in bucatarie. In afara de cea mai buna tocanitza si de sarmale. Mai exact, impachetat sarmale. Asa ca, in ajun de Ajun, sa poposim in Romania, e treia oprire din Ocolul pamantului in 50 de retete.
Stiu, acum imi vor sari multi in cap si-mi vor spune ca bucataria noastra nu are nimic traditional, ci doar lucruri aduse de cuceritori, exilati si aventurieri de prin lumea intreaga. Dar sarmaua, asa cum spunea Radu Anton Roman, „se încarcã în Carpati de magnifice si grele semnificatii
daco-romane, devenind de Craciun o importanta componenta a ritualului
crestin ortodox roman, ceea ce face indepartata si straina clorotica sa formula
originara“.
De aia cred si eu cu tarie, ca Radu Anton Roman, ca nu micii, nu fasolea cu ciolan, nu ciorba de burta, ci SARMALELE sunt simbolul nostru national. Poate tocmai de aia ele sunt muntenesti, moldovenesti, ardelenesti, cu mii de subcategorii, as zice, caci fiecare familie are reteta ei.
Inca o data inspirata de Dollo, careia i-am zis ca sunt indeajuns de nebuna sa stau doua zile ca sa fac sarmale, am facut sarmale dupa reteta lui Pastorel Teodoreanu: fierte de doua ori, o data in vin. Bine, nu am stat doua zile, ci doua nopti, caci ziua sunt la hobby, pardon, serviciu.
Din respect pentru cel mai rafinat grumand pe care l-a avut vreodata Romania, nu va voi povesti ce am facut eu, ci va voi spune ca am urmat fidel, aproape cu smerenie, reteta lui Pastorel Teodoreanu, pe care o redau mai jos.
„Preparatia incepe prin oparirea foilor de varza proaspata cu bors. Sarmalele se fac numai cu varful foilor. Tocatura se face din carne de bou (cand vom alunga oare vaca din bucatarie?) de la coada si carne de porc grasa. Se taie carnea in bucati mici si se trece o data prin masina. Se trece apoi a doua oara prin masina si se adauga: un miez de paine muiat in lapte, sare, piper, putina ceapa taiata foarte marunt si prajita in unt, putina verdeata tocata marunt (patrunjel si marar) si doua oua bine batute.

Cu aceasta compozitie se invelesc (termen consacrat) sarmalele, care nu trebuie sa intreaca in dimensiune o nuca de marime mijlocie. Mestesugul executantului consta in potrivirea umpluturii. Ea nu trebuie sa fie nici prea stransa in foaia de varza, nici prea in voie (se desfac sarmalele). Se pune pe fundul unui vas un strat de varza taiata fin si deasupra se aseaza sarmalele, presarand intre ele boabe de piper negru. Deasupra sarmalelor, alt strat de varza taiata fin. Pe straturile de varza se pot pune felii de rosii si chiar ardei verde.
Aici intervine iar o chestie de gust: unii fierb sarmalele in bors, altii in vin. Recomand alta procedura: sa se fiarba innabusit in zeama de carne, pana ce scade lichidul la mai putin de jumatate.
Se scot de la foc si se duc la beci (nu in pivnita cu vinuri) sau alt loc racoros. Asta pentru prima zi.
A doua zi. Se toarna peste sarmale o sticla de Cotnar vechi in care s-a diluat o buna cantitate de bulion italienesc (pasta de rosii) si se pune vasul in cuptor, sa fiarba mocnit si sa se rumeneasca putin. Cu zece minute inainte de a se servi se adauga doua linguri de unt proaspat. La sarmalele preparate in acest fel, vinul rosu e de rigoare.“

Eu nu pot sa adaug decat ca, pentru mine, niciun alt miros nu se va putea compara vreodata cu cel al sarmalelor de Craciun.
Incercati asa ceva acasa!
Craciun binecuvantat!