Cand am facut eu mancarea despre care o sa va povestesc azi, era o ploaie cu bulbuci, iar la mine acasa venea in vizita o pisica neagra, pe numele ei Toshiba. Pisica aflata in custodia lui Dollo. Dar, seriata de tunete, s-a ascuns pe unde a putut, timp in care eu m-am dat mare ca stiu sa fac mancare, iar Dollo m-a crezut. Asa ca daca aveti chef de-o mancare taraneasca, plina de arome, faceti tocana asta suculenta. Caci in Italia ajungem in episodul 28 din Ocolul Pamantului in 50 de retete, pentru coda alla vaccinara, adica o mancare din coada de vita cu legume si sos.

Pentru ca in perioada aia aveam timp sa bat pietele in fiecare zi – cred ca m-as face professional shopper/big spender prin piete si macelarii – am cautat coada de vita vreo doua zile la rand. Ghinion! Dar stiti cum e cu norocul prostului: am gasit la ultima incercare, la o macelarie din Piata Covasna (in Berceni), chiar daca a costat cat costa antricotul in Obor. Macar arata foarte bine, era foarte proaspata si avea destula carne.
[singlepic id=532 w=620 h=440 float=center]
Si-acum sa va povestesc ce am facut printre pahare de spritz si barfe despre presa. Am taiat cateva bucatele de pancetta, pe care le-am rumenit usor in ulei de masline. Am pus apoi bucatile de coada de vita si le-am rumenit si pe ele vreo 10 minute, la foc mediu, pe ambele parti. Apoi am pus o ceasca de apa, am acoperit vasul si am lasat vita aia sa fiarba in legea ei, la foc mic. Cand scadea apa, mai puneam. Cred ca am repetat operatiunea asta pret de vreo 2 spritzuri (eu, ca Dollo e rationala). Cand carnea de vita era aproape fiarta, am pus doi morcovi taiati taraneste, evident, o ceapa, 4-5 tulpini de telina apio taiate, cativa catei de usturoi. Le-am lasat sa bolboroseasca putin impreuna, apoi am adaugat un pahar de vin alb, sec, si o cutie de rosii in suc propriu. Am condimentat cu sare si piper negru.

Noi am mancat-o cu o polenta cu gorgonzola, adica un soi de mamaliga mai subtire, facuta din apa si lapte in proportii egale si mai putin malai decat la o mamaliga obisnuita. Am adaugat in ea, cu 5 minute inainte de a o lua de pe foc, 50-75 de grame de gorgonzola, 2-3 linguri de smantana si putin ulei de masline.

Basically, tocana asta nu s-ar deosebi prea mult de alte tocane din alte colturi de lume, insa pot sa va spun ca mi-a placut la nebunie sa „rod” carnea si cartilagiile de pe oasele alea din coada vacii.
Daca ai doua ore si chef sa ciopartesti cateva legume, coada asta de vita se cam gateste singura. Iar eu vara chiar mai mananc si altceva in afara de salate. 😀
[singlepic id=531 w=620 h=440 float=center]
Incercati asa ceva acasa!