Adica vițel cu sos de ton. Un antipasto clasic si foarte rafinat, in opinia mea, desi la prima vedere nu suna prea inspirat sa combini pestele si carnea de vita. Insa inca o data spun ca din combinatiile ciudate se nasc capodoperele.

Reteta mea de vitello tonatto urmeaza prea putin caile batatorite si as putea spune ca e o ruda indepartata a celei clasice. Insa e preferata mea si sustin ca in continuare ca regulile sau retetarele sunt facute ca sa fie incalcate, nu ca le-as fi respectat eu foarte mult pana acum.:) Serios vorbind, gastronomia e mot a mot o chestie de gust, asa ca  (aproape) orice reteta poate fi adaptata/imbunatatita/schimbata. De asta nu-i mai condamn pe cei care pun albus de ou fiert in biftecul tartar, chiar daca inainte strigam si eu, alaturi de altii, “sacrilegiu”.

Revenind la vitello tonatto, in primul rand eu nu am fiert carnea de vita cu legume, condimente si vin. Daca as fi vrut carne fiarta, faceam blanquette de veau. :).

Mie imi place vita, mai ales muschiul, cel mult mediu, daca nu in sange. Asa ca am rumenit o bucata de muschi de vreo 400 de grame in ulei de masline, la foc mare, intr-o tigaie, timp de doua minute. Dupa care am dat-o la cuptor inca vreo 15 minute, la foc mediu. 15 minute pentru ca era o bucata mai mare de carne, altfel n-ar fi durat mai mult de 4-5 minute. Dupa ce am scos friptura din cuptor am sarat-o si am lasat-o sa se raceasca bine.

Sosul clasic de ton pentru felul acesta se face, in general, din ton din conserva, maioneza, suc de lamaie, uneori ansoa si capere mixate in blender.

Sosul meu, de fapt al unui chef care a fost atat de dragut incat sa-mi impartaseasca reteta, e cu totul altfel. O mana de masline verzi fara samburi se soteaza 2-3 minute in ulei de masline. Se adauga apoi o lingura de mustar si o conserva de ton in suc propriu si se mai calesc cateva minute. Daca e cazul, adaugati putina apa. Ingredientele se pun apoi in blender, se adauga 100 de ml de smantana lichida, o jumatate de lingurita de miere (asta e ideea mea), sare, piper, zeama de lamaie si se mixeaza pana se obtine un sos fin, cremos, care sa curga.

Vita se taie in felii subtiri, iar peste ele se pune sosul. Eu am preferat o prezentare un pic fast-food, adica un fel de sandvis cu vitello tonatto: am pus sosul pe o felie de paine si vitelul deasupra.

In planul doi vedeti si niste oua de prepelita, care-s extraordinar de gustoase doar fierte, cu un moț de maioneza. Asta a fost cina de aseara, insa trebuie sa va arat si desertul, desi n-am niciun merit.

Pentru ca Mos Craciun corporatist a venit mai devreme anul asta, ieri m-am trezit cu o punga imensa sub birou. M-am gandit ca o sa gasesc the same bullshit stuff care vine de la cei mai multi “parteneri” in fiecare an, insa m-am inselat. Pe langa altele, am gasit o cutie cu bomboane de ciocolata de la Capșa. Bomboanele ale caror gust n-am cum sa-l uit vreodata si pe care nu le-as da pe niciun Leonidas din lume. Bomboanele carora bunica si Ionel Teodoreanu le spuneau „șocolată”, bomboanele de ciocolata ale unui timp fara griji, cu munti de zapada si fara cod rosu.

Sunt de tot felul: bomboane cu ganache cu rom sau portocala, miez de alune invelite in caramel si ciocolata, bomboane cu miez de nuga sau seminte de susan in zahar ars, trase in ciocolata, bomboane cu crema de ciocolata si stafide si inca vreo doua feluri. Nu stiu daca se fac doar la comanda sau se gasesc si in cofetarie, insa daca le gasiti nu le ratati. Eu una o sa le caut. Sunt senzationale!