O prajitura care vine cu putina intarziere, in vremea altor fructe, mai mult sau mai putin importa(n)te. Insa merele are forever :).
Știu că e vremea cireșelor, a vișinelor și (încă puțin) a căpșunilor, dar nu o să vă pară deloc rău dacă de data aceasta le ocoliți puțin și alegeți merele. Deși ar părea mai potrivită pentru o seară rece de toamnă, prăjitura de azi e proaspătă și ușoară, perfectă după un prânz light. Iar combinația cu mentă o transformă într-un desert de sezon.

Prăjitura are două componente: un pandișpan și umplutura de mere călite în unt și zahăr ușor caramelizat. Un pandișpan are și el regula lui de bază: număr egal de ouă, linguri de zahăr, linguri de faină, linguri de ulei. De data aceasta eu am folosit câte 4 din fiecare, cu excepția făinei, din care am pus 5 linguri, pentru că aveam devoie de un pandișpan mai degrabă compact decât de unul aerat, care să preia din umezeala merelor.

Amestecați cu mixerul găbenușurile, zahărul, un praf de sare și semințele unei păstăi de vanilie (3-4 minute) până își dublează volumul. Mixați și albușurile cu o lingură de zahăr până devin spumă. Amestecați cele două compoziții, adăugați făina cernută și puneți totul într-o tavă cu hârtie de copt. Coaceți pandișpanul la 180 de grade (foc mediu) 20-25 de minute.

În tot acest timp, curățați de coajă vreo 4-5 mere mari (eu am folosit Golden) și le dați pe răzătoare. Într-un vas nonaderent puneți 2 linguri de unt și 75-100 de grame de zahăr și le fierbeți până fac bule și zahărul prinde o culoare gălbui-maronie, puțin caramelizată. Adaugați merele și le căliți timp de 5 minute.

Ca să asamblați prăjitura, atât blatul cât și umplutura de mere trebuie să fie reci. În compoziția de mere eu am pus mentă proapătă tocată și nu vă puteți închipui cât de fresh devine combinația. Dar știu că sunt destui cărora nu le place menta, așa că puteți sări acest pas. Prăjitura e foarte bună oricum. Tăiați blatul în două, iar la mijloc puneți stratul de mere. Ornați cu zahăr pudră și mentă proaspătă.
Aceasta postare a fost publicata pe Eva.ro in data de 12 iunie 2012.