Binele devine prea repede o obișnuință. Iar dacă sângele tău nu are o culoare specială, iar tatăl tău nu are câteva titluri și câteva tablouri cu strămoși pe pereți, e riscant să te obișnuiești cu el.

Eu nu am vrut să cad în capcana asta, capcana acelui „mie mi se cuvine“. Nu, nu mi se cuvine nimic, deși ceea ce am poate fi exprimat în 10-12 ore muncite zilnic, în weeekenduri, nopți și sărbători petrecute în redacție sau pe teren.

Însă ceea ce am azi, ar putea dispărea peste o lună – căci sorții anticilor încă sunt jucăuși. Sau poate pentru simplul fapt că trăim într-o țară cu o mare instabilitate financiară.

Mai mult decât judecățile de valoare gratuite, însă, mă revoltă nedreptatea umană. Căci nedreptatea doar de natura asta poate fi, deși unii îndrăznesc să-L cheme chiar pe El la judecată. De aceea am vrut să încerc să ajung (din nou, pentru că, domnilor, știu ce înseamnă să nu știi care și când e următoarea masă), în poziția unor oameni care trăiesc zilnic din ingrata sumă de 5 lei. 1,5 dolari. O liră sterlină. Sunt 1,4 miliarde în toată lumea.

Evident, 5 lei pe zi în București și 5 lei pe zi într-o gospodărie dintr-un sat din Moldova au o valoare cu totul și cu totul diferită. Așa cum 1,5 dolari la New York și aceeași sumă la Mumbai înseamnă două lucruri diferite. Așa că aceste sume, în cadrul experimentului „Cum se trăiește cu 5 lei pe zi“, au valori relative.

De aceea am pornit la drum, asumat, cu proviziile deja existente și mă refer la lucruri de bază: făină, ulei, sare, orez etc. Fără aceste provizii, experimentul și-așa dificil ar fi eșuat. Cu ele, am avut de înfruntat reproșuri. Mi le-am asumat. Am ieșit din acest experiment mult mai bogată decât mi-aș închipuit.

Cum spuneam, voi trage niște concluzii. În condițiile în care lucrezi și trăiești în București, 5 lei pe zi (150 de lei pe lună pentru o persoană sau 300 de lei pentru un cuplu) sunt absolut insuficienți. Spun asta în condițiile în care eu am folosit din provizii deja existente în casă. În condițiile în care piața e plină de verdețuri autohtone foarte ieftine. Neținând cont de nicio altă cheltuială (haine, utilități, medicamente, transport) acești bani nu sunt suficienți. Cu puțină imaginație se poate supraviețui, eu am reușit să „încropesc“ un meniu zilnic numai în condițiile mai sus menționate. Probabil că altfel ar fi stat lucrurile într-un sat, dacă mi-aș fi putut procura o parte dintre alimente din producția proprie. Poate chiar și într-un orășel de provincie. Dar nu în București.

Nu am „propovăduit“ nicio clipă acest experiment ca pe o dorință egoistă de a demonstra că se poate, nici ca pe o sfidare. De fapt, sunt oameni în toată lumea asta care o fac, e o campanie globală, Live Below the Line, căreia i s-au alăturat și celebrități. E un semnal, o metodă de conștientizare, nu un prilej gratuit de lapidare, așa cum îl percep unii.

Vorbesc doar în ceea ce mă privește, dar acest experiment m-a ajutat să înțeleg că pot fi mai cumpătată și că-mi pot gestiona mai bine resursele financiare. Că un lucru aparent banal, cum ar fi o înghețată, poate fi un lux pentru alți oameni.

Marea mea pasiune e gastronomia. Și sper că într-o zi voi putea trăi din asta. Și, nu, n-o să-mi fie rușine dacă voi scrie de acum înainte despre meniuri de 5 lei, 10 lei sau 50 de lei pe zi. Și nici n-o să mă justific pentru niciuna dintre aceste sume.

Dar mă tem că toate bunele mele intenții nu se pot bate cu toate necratimele lor. Dar cei câțiva care au înțeles esența acestui experiment, care au văzut mai departe, care au avut curiozitatea să răsfoiască blogul, aceștia merită toate eforturile și lor le mulțumesc. Majusculele ar fi prea mici.

Una dintre cele mai frumoase pilde din Biblie mi se pare aceasta. După ce i-a dat foarte mult lui Iov, Dumnezeu i-a luat totul. Și nu doar lucrurile materiale, ci familia, fiicele și fii. Este, cred, cel mai greu test la care poate fi supus un om. Dar nici măcar așa Iov nu și-a pierdut cea mai de preț avere: credința lui… Apoi Dumnezeu i-a dat îndoit.

Mulțumesc tutor pentru că mi-au dat prilejuri să cuget mai mult. Nu vă voi ura nimic, încă, vă voi scrie în curând.