Mă apropii de finalul experimentului „Cum se trăiește cu 5 lei pe zi“. Când m-am gândit să mă provoc pe mine însămi la așa ceva, n-am bănuit că voi strârni atâtea reacții. Toate importante, toate cu adevarul și „viziunea“ lor. Și pentru că nu-mi place niciodată să las lucrurile neterminate, voi duce până la capăt acest experiment, chiar dacă el durează numai o săptămână. Ieri a fost ziua a cincea.
La începutul experimentului „Cum se trăiește cu 5 lei pe zi“ chiar nu știam la ce să mă aștept. Știam că mă va scoate din zona mea de confort, dar nu știam cât de mult mă va afecta. Ce am observat până acum este că oamenii au o mare capacitate de a se adapta. Probabil se numește instinct de conservare :).
Așa se face că eu, care nu credeam – sau nu voiam – să las să treacă nicio zi fără carne (poate chiar și de două ori pe zi), am avut doar trei mese cu carne în acest experiment. Și carne în porții mici.
În cea de-a cincea zi ne-am luat proteinele din fasole, un aliment care poate înlocui cu succes carnea din punct de vedere al aportului nutritiv. În plus, mie chiar îmi place fasolea.
Așa că la prânz iahnie de fasole am avut. Cu multe verdețuri, mărar și pătrunjel, c-ar fi păcat să nu profităm de ele. Un kilogram de fasole în piață costă 6 lei, dar pentru că fasolea chiar își dublează sau triplează volumul când e preparată, jumătate de kilogram a fost suficient pentru două persoane. Costul: 3 lei. Restul legumelor (ceapă verde, morcov) și al verdețurilor de care am avut nevoie pentru fasole: 2 lei. Întregul preparat (peste 4 porții, deci două mese) a costat 5 lei.
Cina a fost și mai simplă: spaghete AOP. Adica spaghete aglio, olio e peperoncino (usturoi, ulei, ardei iute uscat). Unele dintre cele mai bune paste, geniale în simplitatea lor. De fapt, eu sunt convinsă că acest preparat, ca multe altele din Italia, chiar e născut din sărăcie și din dorința de a nu irosi nimic. Însă repet: e genial în simplitatea lui. Pastele, jumătate de cutie: 2 lei. (Aveam celelalte ingrediente în casă).
[singlepic id=735 w=620 h=440 float=center]
Am uitat de micul dejun, care a constat în câte două mere pentru fiecare, așa cum mi-a sugerat o cititoare. Un kilogram de mere românești, în piață, costă 3 lei. Patru mere înseamnă cam jumătate de kilogram. Costul micului dejun: 1, 5 lei.
Concluzia zilei: Din cei 10 lei alocați pentru meniul zilnic (suntem 2), am folosit doar 8,5 lei. Cred că am reușit să aduc bugetul depășit pe 0 :).
aş vrea să ştiu unde ai găsit fasolea cu 6 lei. la big e de la 8 lei în sus mai ales că e post. nu mi se pare corect să spui le-am avut în casă. la un moment dat au însemnat cheltuială şi eu zic că se pune, chiar dacă dintr-o sticlă de ulei n-ai folosit în 5 zile decât 200 de grame tot bani înseamnă. apoi în tot timpul ăsta ai băut apă de la robinet sau ce? eu zic că ai demonstrat că nu se poate trăi cu 5 lei pe zi. mă găndesc la 5 lei din care să cumperi toate, dar absolut toate nu să foloseşti ce ai în cămară.
La Obor. Iar in Cora am vazut chiar si cu 5 lei kg. Si ce e rau in a bea apa de la robinet? Va dati seama ca prin aceasta afirmatie ii blamati exact pe cei carora sustineti ca le luati apararea?
Cand am vazut titlul postarilor dvs. m-am gandit ca este vorba de un apel de constientizare asupra faptului ca multi romani traiesc cu 5 lei pe zi, ceea ce este intr-adevar foarte trist. Insa am observat ca de fapt dvs. sustineti ca este chiar usor, daca nu chiar util, sa mancam de 5 lei pe zi.
Cu tot respectul, v-ati gandit putin la o familie cu copiii? In afara unei alimentatii echilibrate pe care trebuie sa o oferi unui copil in cele 3 mese zilnice, acesta are nevoie si de fructe, de gustari. Permiteti-mi sa va prezint eu un meniu realist al unui copil: mic dejun: sandvis cu cascaval, o cana de lapte; gustare banana; pranz: ciorba + felul 2 (ceva consistent si sanatos); gustare dupa amiaza: iaurt + o prajitura/ceva dulce + un fruct; cina: peste cu legume la cuptor. Cat credeti ca valoareaza acest meniu? Intr-adevar, parintii pot manca eventual fasole la mic dejun, pranz si cina, dar va garantez ca tot la minim 50 RON pe zi ajunge o familie. Si chiar daca nu ar exista un copil, chiar credeti ca e sanatos ce ati prezentat ca stil de viata? Unde sunt legumele, fructele proaspete? Chiar poate un adult sa reziste in felul acesta?
Imi cer scuze anticipat fata de toti oamenii care traiesc intr-adevar cu 5 lei pe zi, din necesitate, dar in acelasi timp trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca in Romania costul alimentelor este foarte ridicat si nu putem face economie cu orice consecinte asupra sanatatii.
Mult succes in activitatea dvs.!
Stimata doamna,
Eu nu sustin ca e u usor si nici nu “propovaduiesc” nimic. La finalul experimentului voi trage cateva concluzii. Eu doar am incercat sa ma pun, o perioada, in aceasta situatie. Sper sa aveti timp sa cititi si celelalte postari, ca si ceea ce am explicat in comentarii, poate veti avea o imagine mai ampla. Multumesc.
Aveti perfecta dreptate doamna Simona. Noi suntem 3 persoane si va spun sincer minim 30 de lei pe zi iti trebuie minim spun, ca sa fie si un fruct, o apa si ceva dulce eventual ajungi la 50. Doar banalul litru de lapte costa 4-5 lei si imparte la 3 persoane… Categoric din 5 lei pe zi nu poti sa traiesti, poti doar sa visezi, nu sa te duci si sa faci munca fizica grea cate 10-12 ore pe zi, nu ai cum,
@violeta – daca este sa ne legam de amanunte si numai sa aruncam cu parul pai atunci iti spun eu ca daca n-ai sta pe net ai avea o economie in plus care s-ar adauga la cei 30 lei care ii ai zilnic pentru masa.
Ma surprinde atitudinea celor care comenteaza aiurea, a celor care n-au citit fiecare post, macar din acest experiment.
Eu am ajuns la acest post, mai am vreo 2 si termin, apoi as putea sa-mi dau cu parerea. Dar asa este la noi, ne dam cu parere fara sa stim despre ce vorbim, tipic romanesc.
Se pare ca uitati prea repede doamna cum a fost pe vremea lui raposatul, atunci cand nu aveam apa imbuteliata, fructe si alte chestii la dispozitie.
Eu nu uit, si atunci aveam numai 10 ani, imi aduc aminte destul de bine…
@Le chef(a) – toata stima pentru experiment si vorbim mai multe dupa ce termin de citit toate postarile.
draga indiferenta, prima postare ma facut curioasa dupa care am avut un senntiment de dezgust .
eu nu cred ca stiti cu adevarat cum se traieste cu 5 lei si a lua in ris situatii de acest gen nu va face cinste .
deaceea cred ca indiferenta si nepasarea de care dati dovada asupra acestui subiect e o fita de pe dorobanti [ca de ‘] da bine
Va doresc intelepciune. Poate asa veti intelege esenta si nu veti mai emite judecati…. multumesc oricum ca ati avut rabdarea sa cititi.
este o aberatie, nu se poate traii cu 5 lei pe zi….De ce nu incercati cu 1 leu ( un covrig ) il taiati in 4 si aveti 4 mese ”copioase. Sa va vad cate zile va tine, cat rezistati si dupa aceia sa dati sfaturi.
Si dvs va multumesc pt sfat.
Toti va simtiti ofensati de aceste postari, insa nu faceti decat sa aberati. Ce salariu iti trebuie tie ca sa iti permiti sa platesti “minim 50lei” pe masa zilnica, indiferent de cati membrii are familia respectiva? Sunteti foarte ingusti in gandire si nu va dati seama care este ideea acestui experiment . Credeti-ma ca se traieste bine si sanatos cu mai putin de 5 lei pe zi, pentru ca un astfel de regim impus nu se face contorizand zilnic suma cheltuita. Atunci cand ai un salariu de 7 milioane pe luna si tu, si persoana cu care traiesti, iti faci cumparaturile la avans si la plata si-ti verifici galeata cu smantana zilnic sa vezi daca nu a expirat:). Adevaratele economii se fac atunci cand “iti faci provizii”.
Ma bucur sa vad ca exista speranta 🙂 Adica oameni care inteleg!
Ce nu inteleg multi “destepti” care comenteaza, este faptul ca acesta este un EXPERIMENT. Nu a zis nimeni ca trebuie sa mananci sanatos sau nesanatos. Doamna eu va propun, daca puteti bineinteles, sa faceti un experiment cum sa traiesti cu 100 euro/zi pt mancare. Sa vedeti si mai multi “destepti” care va vor blama. “Cum sa faci un asa experiment cand lumea moare de foame?” Cu un asa popor de rahat cum e 90% din poporul roman cum o dati nu e bine. Eu zic sa mergeti cu experimentul “5lei” cat vreti/puteti/doriti si chiar sa mai incercati si alte experimente.
P.S. Pentru “destepti” :
“EXPERIMÉNT s. experiență, încercare, probă, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.)
Ce face un om linistit, relaxat si fericit daca vrea sa enerveze? Citeste comentariile acestor postari. Sa nu faceti ca mine. Singura multumire este aceea ca draga de gramatica are si ea mandria ei. Nu se lipeste oricine.
Asta mi-a facut toata ziua :))
“nu se lipeste DE oricine”. Asa e cand tastezi cu nervi 🙂
Draga Farfuridi,
Vreau sa te felicit pentru experimentul tau. Nu contează ce spun “gurile rele”,tu ai specificat de la început condițiile in care se ce desfășura acest experiment. As dori sa specific ca noi romanii oricum facem risipa mâncare (rog a se vedea in supermarketuri cantitatile enorme de alimente). De ce spun asta? Pentru ca noi nu știm sa mâncam echilibrat. O persoana normala are nevoie de 2000/2500 calorii pe zi, insa noi mâncam pana ne ghiftuim, cu toate ca mâncam ca sa trăim, nu trăim ca sa mâncam. Intr-adevar e imposibil sa traiesti cu 5 lei pe zi, dar eu cred ca facem si multă risipa. Succes in continuare cu proiectele tale.
Multumesc ca ati avutrabdarea sa cititi tot ce am scris si ma bucur mult ca ati extras esenta acestui experiment. Cum am mai spus, nu vreau sa demonstrez nimic si nici sa impun nimanui nimic, dar daca experienta mea din aceasta saptamana ajuta cuiva sau ii face pe unii cititori sa constientizeze unele lucruri, ma bucura cu-atat mai mult. Multumesc.
E frumos experimentul. E ca un al doilea job. Daca primul job va aduce banii, acesta de-al doilea va invata sa-i cheltuiti. De aceea ar fi frumos sa nu opriti acest experiment, ci sa-l desavarsiti. Sa il duceti la stadiu “state of art” astfel ca sa nu ramana doar un experiment ci sa devina o stare normala de lucruri. Alte experimente din aceeasi gama ar mai fi: traiul de zi cu zi fara telefon, traiul fara curent electric, traiul fara adapost… Eu cred ca castigul in fiecare caz in parte nu e numai material, ci si sufletesc. De exemplul, experimentul trait de dvs a fost o lupta directa cu “lacomia”. Toate ispitele culinare traite si gandite vin din aceasta tesatura care a impanzit sufletul. Multumesc
Faptul ca dumneavoastra imi multumiti inseamna foarte mult… Si nici nu stiu ce sa va raspund, dar va ofer toata gratitudinea mea…