• 100 ml apa
  • 50 ml lapte
  • 15 g drojdie proaspată
  • o linguriță zahăr
  • 1/2 linguriță sare
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 250-300 g făină

 

Pizza. Cinci litere. Două silabe. Un cuvânt. Cuvântul magic! Trezește reflexe mai repede decât clopoțelul lui Pavlov, creează dependențe și mai repede. Însă câți dintre voi au căutat mult, foarte mult, pizza perfectă? Ei bine, eu am făcut-o.

Deși nu sunt dependentă de pizza, trebuie să recunosc că felul acesta mi-a marcat într-un fel „traseul“ culinar. Am mâncat pentru prima dată într-un lactobar (vă mai amintiți de ele? :)), înainte de ’89. Am preparat-o în diverse variante începând cu vârsta de 13 ani (de la infamul blat făcut din felii de pâine, până la crusta perfectă despre care o să vă povestesc imediat). Am mâncat pizza în multe țări. Foarte puține dintre cele încercate m-au satisfăcut. În România am testat iarăși nenumărate variante. Am rămas fidelă unei singure companii, unui anume tip de pizza pe care îl comand ocazional, evident atunci când nu-mi pregătesc propria pizza.

Indiferent de toppingurile alese (care ar trebui să fie maximum 4, în opinia mea, și cât mai proaspete, iar brânza e obligatorie), cel mai important lucru la o pizza e blatul. Iar mie mi-a luat ceva vreme să găsesc varianta perfectă, în viziunea mea, evident.

Deci, pentru o crustă perfectă, eu folosesc un amestec de apă și lapte (doua părți apă, o parte lapte). În 150 de ml  lichidul călduț dizolv drojdia (un cub de 15 de grame sau un pachet de drojdie uscată), pun o linguriță de zahăr, o jumătate de linguriță de sare, puțin ulei de măsline, omogenizez totul, apoi adaug făină (aproximativ 200-250 de grame). Frământ aluatul până devine elastic și se dezlipește ușor de pereții vasului, apoi îl las să crească cel puțin o oră (până se dublează).

După ce aluatul a crescut, îl pun pe o suprafață de lucru bine pudrată cu făină, îl mai frământ un pic, îi dau forma unei bile, apoi încep să formez blatul cu mîinile, niciodată cu făcălețul. Ideea este să presați cu degetele dinspre interior spre exterior, până când obțineți blatul de pizza, cam cum face acest domn aici. Eu încă n-am ajuns la partea cu învârtitul aluatului în aer.

Un alt lucru esențial e cuptorul, iar din păcate nu am unul cu lemne. De fapt, cred că în puține gospodării există așa ceva. Dar și în cuptorul de acasă puteți obține rezultate extraordinare cu câteva ponturi. Ideal ar fi să aveți o piatră de copt. Dar dacă nu aveți, folosiți tava cuptorului, pe care o încingeți foarte bine înainte.

Odată ce ați terminat de întins blatul, vă sfătuiesc să-l puneți pe o hârtie de copt. Abia după aceea puneți toppingurile peste blat (piure de roșii/sos de ro;ii cu diverse ierburi, mozzarella, busuioc, în cazul de față, pentru o Margherita). Încingeți cuptorul la maximum și lăsați tava în cuptor 10-15 minute. Apoi o scoateți și imediat puneți pizza în tavă (cu tot cu hârtia de copt, va fi mult mai ușor de manevrat așa). Puneți tava din nou în cuptor și lăsați pizza acolo la foc mare, 7-8 minute. Așa că, dacă vreodată vă dezamăgește compania voastră de pizza, știți ce aveți de făcut.

Incercati asa ceva acasa!