• 2 dovlecei medii
  • 2 vinete medii
  • 200 g brânză de vaci sau telemea
  • 100 g smântână fermentată (25% grasime)
  • 1 legătură mărar
  • 4 linguri ulei de măsline
  • miez de nucă (6-8 bucăți)
  • 4 linguri oțet balsamic/cremă oțet balsamic
  • roșii uscate pentru decor
  • sare, piper
  • oregano, busuioc uscat (opțional)

Mainly, rețetele de pe acest blog respectă principiul sezonalității. Adică mâncăm iarna pâine cu untură și vara panzanella :). Dar cum oameni suntem și cum tentațiile se suie singure-n coș în hypermarket, mai călcăm uneori pe arătura turcească și culegem de acolo câteva legume. Dovlecei și vinete pentru acest preparat, pe care l-am păstrat totuși fresh și simplu.

Tai dovlecii și vinetele longitudinal, în felii groase de 0,5 cm. Le presari cu sare și le lași la scurs, 5 minute. Le ștergi cu șervețele de hărtie, apoi le pui pe grătar sau într-o tigaie grill câteva minute, până ce se rumenesc. Le scoți, le stropești cu ulei de măsline și, dacă vrei cu oregano sau busuioc uscat.

Faci o cremă din brânză de vaci sau telemea amestecată cu smântână și mărar tocat. Pui o lingură pe fiecare felie din legumele preparate mai devreme și formezi rulouri. Ornezi cu miez de nucă, roșii uscate marinate în ulei de măsline (opțional), cremă de oțet balsamic, ulei de măsline și frunze proaspete de busuioc.

Încercați așa ceva acasă și share if you care!